În acest articol dorim să explicăm de ce culoarea gălbenuşului nu este direct legată de calitatea oului, cel puţin nu la modul în care v-aţi astepta. Din start această primă propoziţie vine în contradicţie cu aproape toate articolele de pe internet pe această temă. Asta fiindcă majoritatea site-urilor nu fac decât să preia cu copy-paste informaţii greşite, să facă kilogramul de articole pentru care sunt plătiţi. Şi vorbim de site-uri cunoscute, cu pretenţii, toate cu aceleaşi informaţii copiate la kilogram fără vreo minimă documentare. În domeniul meu sunt zeci de astfel exemple, cum ar fi articole copy-paste care spun că un ou de prepeliţă are de 5 ori mai mult fier decât cel de găină, ceea ce este complet fals precum puteţi citi mai pe larg în acest articol.

OK, dar care este adevărul istoric legat de culoarea gălbenuşului? Acesta e simplu de tot. Acum să zicem 100 de ani când nu existau decât păsări crescute în curţile oamenilor, acestea aveau o dietă bazată pe diferite tipuri de iarbă şi parţial porumb/grâu. Şi eventual ce gâză sau insectă era suficient de proastă încât să invite insistent să fie mâncată. Dar în principal iarbă dintr-un motiv simplu: era gratis, creştea în curţi doar cu ploaie. Am în cap imaginea bunicilor care aproape zilnic veneau cu un coş plin de iarbă pe care îl aruncau găinilor din curte. Ei bine, (ca şi porumbul şi unele legume) iarba conţine un colorant natural din clasa carotenoizilor, care face oul să aibă o nuanţă puternică de portocaliu.

Dar oamenii au început să migreze spre oraşe gradual, iar pe măsură ce necesarul de alimente a crescut exponenţial au apărut şi mari ferme, în toate domeniile nu doar avicol. De la 10 găini în coteţul ţaranului la zeci de mii de outoare la o mare fermă. Dar atunci când ai activitate economică nu poţi hrăni respectivele păsări cu iarbă. Fiincă iarba îţi colorează oul puternic portocaliu, dar fiind extrem de săracă energetic păsărea aia îţi făcea un ou la 3-4 zile sau chiar mai rar, iar 5-6 luni pe an deloc, indiferent că vorbim de găini, raţe, curci sau prepeliţe. Hrănind păsările cu un mix de cereale care să aibă valoare energetică mare, proteine, minerale, vitamine, acestea produc mai multe ouă dar au culoarea mai palidă fiindcă lipseşte colorantul natural de care vorbeam din iarbă. Ei bine, foştii ţărani care s-au mutat la oraşe au forţat producătorii să zică: „Aaaaa, da? Vreţi să fie portocalii ouăle aşa cum le ştiaţi voi din copilărie? Nicio problemă, aşa vi le colorăm, clientul nostru stăpânul nostru!”

Aici este imensa greşeală pe care cvasi-majoritatea consumatorilor o face şi în ziua de azi: asocierea între culoarea gălbenuşului şi calitatea lui. De ce zic că este o greşeală? Foarte simplu, fiindcă încă din anii 1960 s-a „rezolvat” culoarea folosind un aditiv, un colorant sintetic. Costă doar câţiva lei şi adăugându-l în furaj produci mii de ouă de un portocaliu intens indiferent de ce conţine sau nu furajul, calitatea lui sau a oului rezultat în sine. Cea mai chimică posibil furajare, cea cu granule concentrate, face cele mai portocalii ouă datorită acestui aditiv de colorat gălbenuşul! Iar idioţii utili care fac kilogramul de articole pe net dezinformează populaţia băgându-le în cap că oul portocaliu este super sănătos, ce să mai, bio frate! Trebuie spus: mare parte din producători folosesc acest aditiv sintetic pentru a colora gălbenuşul, aşa cum îşi doresc şi cer consumatorii. Şi la noi, dar şi în alte tări. Este pur şi simplu înselăciune, fiindcă consumatorii de bună credinţă şi-or imagina pesemne că găina aia a mâncat iarbă şi râme şi d-aia arată aşa gălbenuşul. Ceea ce este complet fals.

Aproape orice furaj are by-default în el şi acest aditiv de colorare a gălbenuşului pe lângă necesarele vitamine şi minerale, trebuie să te chinui să găseşti fără. Dar cine să ceară asta, mă refer dintre cei care cumpără furaj de-a gata făcut, dacă clientul a învăţat pe net că oul portocaliu e super calitativ, natural, bio? Acest aditiv – de obicei Canthaxanin sau Canthaxanthin dar sunt multe alte variante în funcţie de cât de intensă se doreşte culoarea gălbenuşului rezultat – îţi rezolvă imediat această „problemă”. Deci dacă dumneavoastră comparaţi ouăle de la producătorul X cu gălbenuşul portocaliu cu cele ale lui Y care sunt mai galbene un pic şi luaţi decizia de cumpărare în funcţie de asta, atunci sunteţi parte a problemei. Şi cumva îi puteţi găsi scuză producătorului Y că într-un final va ceda şi va practica şi el aceeaşi metodă ca şi concurentul lui, adăugând un aditiv de colorat şi basta, dacă asta se cere şi se vinde. Din păcate acest lucru s-a întâmplat şi se întâmplă peste tot, nu doar în România. Şi în toate domeniile. Credeţi că ţaranul care cheltuia 10.000 lei şi producea să zicem 1 tonă de roşii gustoase făcute fără chimicale a rezistat mulţi ani la tarabă vânzând roşiile dublu la preţ faţă de concurentul lui care tot cu 10.000 lei cheltuiţi obţinea 2 tone de roşii umflate la rădăcină şi colorate artificial la fel cu aditivi să „ia ochii” deşi în interior sunt aproape ca gogonele bune de murături? Vă spun eu că nu, că am exemple nenumărate pe lângă mine. Consumatorii l-au forţat şi pe el să treacă pe chimicale: producţie mare, calitate praf şi roşii fără gust dar preţ de vânzare mic. OK, poate fix dvs sunteţi cel sau cea care sunteţi dispuşi să plătiţi dublu doar să aibă gust şi să fie naturală, indubitabil există şi astfel de clienţi. Dar dacă restul de 90 % au cumpărat roşia mai ieftină şi fac volumele de vânzări, ei eu decis piaţa şi practica producătorilor, ceilalţi clienţi devenind o mică nişă. Acelaşi lucru şi cu ouăle.

Acuma, eu sincer nu sunt complet convins nici măcar de rădăcina discuţiei, anume că portocaliul intens înseamnă calitate iar galbenul e naşpa. Indiscutabil că furajarea aşa cum a fost ea lăsată de la Mama Natură nu este rea, dar mă gândesc la proporţiile elementelor nutritive. O găină care mănâncă predominant iarbă o face ea oul colorat datorită carotenoizilor, dar are alimentaţia extrem de săracă în absolut tot restul. De aceea ierbivorele sunt animale masive, pentru a putea adăposti un stomac imens, încât să supravieţuiască cu puţinul care se poate extrage din iarbă, pe când carnivorele sunt mult mai mici. Un bivol este nevoit să rumege zeci de kg iarbă/zi ca să nu moară de foame pe când un ghepard are nevoie de câteva kg carne pe săptămână şi îi ajunge. Deci, ok, găina din coteţul ţăranului mănâncă iarbă şi face oul intens portocaliu. Dar oul ălă câtă vitamina B1 are? B2? Are acid folic? Vitamine E? Vitamina K şi multe altele? Are complexul de minerale, magneziu, potasiu, calciu, fosfor, etc? Din moment ce găina nu are o alimentaţie bogată în aceste vitamine şi minerale pur şi simplu nu ar avea de unde să le dea mai departe în ou, este părerea mea, că acestea nu sunt produse de organisme. Toate acestea care lipsesc în iarbă se găsesc în gândaci, râme şi alte gâze este foarte adevărat, dar lumea are impresia greşită că în curtea unui ţaran toate astea colcăie, şi dacă nu eşti atent ai călcat imediat pe cel puţin 10 gândaci. Nu ştiu cum naiba, că dacă vreau şi eu un pumn de râme ca să merg la peşte sap juma` de curte de îmi ies ochii din cap! Mai zgurmă ea găina e adevărat, dar cine a crecut pe la bunici la ţară îşi aminteşte următorul fenomen: când se întâmpla minunea şi vreuna găsea vreo râmă, sau orice altceva care mişca şi era mai „suculent” decât iarba veştejită, era evenimentul zilei în comunitatea găinilor din curtea respectivă. O lua frate la sănătoasa cu râma atârnând în cioc, fugărită de restul suratelor care nu s-ar fi sfiit deloc să îi înhaţe delicatesa. Deci să fim serioşi, baza dietei era pur şi simplu iarba de departe, apoi parţial grâul şi porumbul. Asta dacă era an agricol bun şi ploios, că altfel era şi mai jale.

De aceea convingerea mea personală este că un furaj cinstit constând în tot mixul de cereale astfel calculat încât pasărea să aibă tot aportul de proteine, vitamine şi minerale pe care să le dea mai departe duce la ouă de calitate mai bună, cu elemente nutritive în cantităti mult substanţiale faţă de o furajare complet naturală doar cu iarbă. Este o convingere personală şi atât.

Bineînţeles, aici vorbim de furajare cu cereale tocate pe loc şi amestecate în regim propriu precum cele de la micro-ferma noastră, doar din porumb, grâu, şrot de floarea soarelui, şrot de soia, vitamine şi minerale (1.5 %) şi calciu 5 %. Acest furaj folosit de noi este infinit mai sănătos şi natural decât furajul concentrat folosit de majoritatea producătorilor din industrie, plin de aditivi nu doar pentru colorit la gălbenuş, că acela în principiu e doar înşelător la ochi şi atât.. dar şi pentru ouat ultra-intensiv şi multe, multe alte minuni pentru „eficientizat” costul de producţie per ou. Cu un astfel de furaj concentrat, în special dacă este din categoria mega-chimică cu făină de peşte şi resturi proteice care doar teoretic sunt ilegale, rata de ouat poate sări de la 75-80 % cum avem noi cu furajarea naturală la peste 100 % şi chiar vârfuri de 130%. Adică păsările hrănite cu un astfel de furaj concentrat fac un ou la 16-18 ore în loc de 30-35 ore. Deci la fiecare 100 păsări aceşti producători pot ajunge să aibă 120-130 ouă pe zi, evident, o bună parte din ele extrem de mici (8-10g în loc de 14-15g cum avem noi), „apoase” şi diluate fiind făcute foarte forţat. Despre calitatea în sine a conţinului nu are sens să vorbim, deduceţi si dvs că sunt praf. Nu doar că au producţie cu 50 % mai mare, dar şi preţul per kg furaj e mai mic la cel concentrat vs cereale, adică un mega-avantaj economic pentru cei care merg pe calea asta.. dincolo de faptul că e mult mai comod să cumperi furajele gata făcute! Producţie mare, calitate praf dar costuri mici, aceeaşi discuţie care se repetă iar şi iar. De aceea clienţii noştri obişnuiţi aşteaptă oricât e nevoie pâna la livrare (uneori şi 2 săptămâni!) şi nu ar cumpăra ouă de prepeliţă din supermakerturi nici picaţi cu ceară, căci ştiu şi simt diferenţa enormă de calitate. Mai naturală decât furajarea noastră nu există decât cea cu iarbă, gâze şi râme, deşi precum am spus nu suntem convinşi că este chiar mai bună. Dar dacă doriţi neapărat doar astfel de ouă, trebuie să vă creşteţi dvs personal 20-30 de prepeliţe undeva la ţară, poate la bunici, sau vreo altă rudă.

Vă garantăm că nu veţi găsi niciun producător care are activitate economică şi vrea un profit sau eventual să trăiască din asta cu astfel de furajare, cel puţin în cazul prepeliţelor. Sau mă rog, poate au fost unii care or fi încercat dar au renunţat atât de repede încât nici nu am apucat să auzim de ei, nu mai vorbim de a fi rămas în afacere ani de zile. Fiindcă la 1-2 ouă pe săptămână/pasăre nu ai aproape deloc producţie şi dacă ai vinde de 3-4 ori mai scump oul nu ţi l-ar cumpăra aproape nimeni că-i „bio”. Să fim serioşi, dvs aţi plăti 30 lei pe un cofrag de 24 ouă de la prepeliţe hrănite doar cu iarbă şi gâze, care prepeliţe fac câteun ou din an în Paşte în cazul ăsta fiind hrănite – hai să nu zicem „prost”, dar insuficient de energetic? Nu, că-i foarte scump? Deşi am avut de curând o doamnă care mi-a cerut la telefon, „dom`le, eu vreau să îmi ţii separat nişte prepeliţe pe care să le hrăneşti doar pentru mine cu iarbă şi d-astea, îţi dau 80 lei pe 10 cofrage cum e preţul redus pe site cu transport gratuit, da? Dar vezi că mă pricep foarte bine la ouă, îmi dau seama imediat doar după gălbenuş cu ce le hrăneşti!”. Da, e tare greu să lucrezi cu unii clienţi.. şi clar n-aveam nicio şansă s-o păcălesc pe doamna aceasta atât de expertă încât nu are habar de existenţa de mai bine de 60 de ani a aditivilor sintetici pentru colorat gălbenuşul.. aşa că i-am sugerat respectuos să caute vreun alt producător 🙂

Păi atunci rămâne doar varianta precum am spus să vi le creşteţi singuri, avem şi astfel de clienţi care primăvara ne cer ouă de incubat şi îşi ţin prepeliţe de prin martie până prin octombrie când acestea încetează producţia de ouă şi le taie. Da, la sistemul 100 % bio ai producţie doar vreo 8 luni pe an şi restul pauză, le hrăneşti degeaba dacă le mai ţii. Este posibil la „ţărani” să mai găsiţi ouă de găină crescute în acest sistem free-range complet bio, deşi din ce în ce mai rari şi aceştia.. dar de prepeliţă nu, căci ţăranii nu pot creşte free-range prepeliţe de 10 ori mai mici decât o găină.. te mai descurci cu 20 găini în curte, dar ca să obţii aceeaşi cantitate în grame de ou îţi trebuiesc îngrijite şi bibilite vreo 120 de prepeliţe, dincolo de faptul că spre deosebire de găini acestea ar zbura dacă ar avea ocazia. Devine muncă de sisif şi complet ineficientă pentru ţăranul respectiv care se va limita doar la găini, raţe, curci şi alte astfel de păsări mari.

Culmea, din cauza faptului că păsările pot alege ele individual ce ciugulesc din furaj (poate mai mult porumb, poate mai multă floarea soarelui, etc) tocmai la furajarea naturală precum cea folosită de noi pot apărea diferenţe de nuanţe la gălbenuş între ouă luate în aceeaşi zi, de la păsări hrănite cu acelaşi furaj şi unii clienţi poate cred „aaa, ia uite, oul ăsta e mai galben decât celălalt din acelaşi cofrag, ce neserios, sigur a băgat porcării şi chimicale în furaj„. Pe când taman la furajului concentrat mega-chimic, fiind extrudat şi fiecare granulă oricât de mică având tot timpul aceeaşi proporţie de conţinut şi ce minuni bagă ei, obţii lejer zeci de mii de ouă toate cu aceeaşi nuanţă de portocaliu, „mamă, mamă, ce ou bun şi sănătos!”. Deci fix pe dos, furajarea cât mai naturală poate duce la variaţii de culoare în funcţie de „piticii” păsării şi fără portocaliu intens iar furajarea mega-chimică duce la ouă aspectuase şi zero variaţii de nuanţe între ele. Cam ca merele alea de arată super-bine, mari, frumoase, ceruite, şi când muşti din ele parcă-s din carton uscat.

Din păcate suntem conştienţi că ne luptăm cu morile de vânt şi 99 % din populaţie nu va şti vreodată chestiile astea căci industria nu are vreun interes să se afle, iar o bună parte din ei chiar dacă vor citi acest articol nu îşi vor schimba părerea transmisă lor din buni-străbuni, dar măcar am încercat. Mai departe, fiecare are tot dreptul să considere ce şi cum doreşte 🙂